„THE STONING OF SORAYA M” (2008, SUA)

03/ 2024 TRAIAN HORIA
La miezul zilei, femeia Soraya Manutchehri a fost ucisă cu pietre într-o piață a satului, după ce a fost acuzată și judecată sumar pentru că și-ar fi înșelat soțul. Aceasta este intriga unui film simplu și minuțios, de o mare tensiune emoțională, care se debarasează de plictisitoarele clișee de Hollywoodului (cum ar fi „regulamentarul” happy-end) pentru a prezenta în întregul său tragism, povestea unei duble prăbușiri- a unui om și a unei comunități: în „The Stoning of Soraya M” („Lapidarea Sorayei M”, în orig. lb. engl., n.n.), o femeie din Iran (despre care se susține că a existat în realitate), părăsește casa soțului și plătește cu viața această îndrăzneală, fiind asasinată de comunitate după ce i se înscenează faptul că ar fi început o relație extra-conjugală.

„Botnițele trebuie să fie pentru femei, nu pentru câini”

Ea este denunțată mincinos pentru „lipsă de virtute” de un bărbat văduv pentru care muncea, într-un „complot” organizat chiar de fostul soț. În Iran, pedeapsa seculară pentru adulter a fost lapidarea, iar scenariul dramei a urmărit cu fidelitate „procedurile” acestei cruzimi: soțul face plângerea, mullah-ul local (un șef religios) o acceptă, se fac „cercetări”, se „obține” o confirmare de „martor”, o „poliție a moravurilor” sosește în localitate, o sentință scrisă îi este citită nefericitei de însuși primarul localității, un grup de „văduve negre” vin la ea ca să-i prezinte monosilabic „încurajări”, „consolări” și „sprijin”, iar rudele și familia sunt notificate să fie prezente la locul execuției.

„The Stoning of Soraya M” are valoare de document și este resursă de informație pentru generații întregi interesate de istoria Iranului sub toate aspectele sale, fiindcă memorează conștiincios și pune pe peliculă amănuntele care decurg în ultimele ore de viață ale unei condamnate la lapidare: roaba de fier în care sunt strânse pietrele pentru execuție, gloata acuzatoare- trezită la viață pentru a se strânge la poarta femeii, „Poliția Moravurilor” care instalează oameni înarmați în curte și grădină pentru a împiedica o eventuală fugă, muncitorii care sapă groapa, ultima găteală în rochie albă, disperările, ura colectivă, acuzele, schimburile aprinse de replici, ultimul cuvânt acordat nefericitei, plânsul icnit, „dreptul” ca primele pietre să fie aruncate chiar de tatăl femeii, de soț și de copiii ei.

„Acel mullah poate face un șarpe să își înghită propria coadă”

Drama își legitimează autenticitatea prin peisajele sale persane, prin veșmintele personajelor, prin zidurile, casele și pietrele lor, prin ferestre, tâmplărie, covoare, bogăția culorilor, profiluri, ulițe, decoruri încântătoare care ar fi putut să găzduiască mai degrabă basme orientale de dragoste. Filmul nu are personaje masculine „pozitive”, iar singura femeie care luptă pentru salvarea Sorayei este o mătușă care- deși întâlnește peste tot doar ură, ignoranță, bigotism și brutalitate, cere curajos anularea sentinței la moarte.

Amănuntul este important deoarece, într-un plan secundar, filmul menține latent în dezbaterea publicului, tema statutului umil și primitiv oferit femeii în societate, care este rezumat sec de primarul satului, într-o discuție cu mătușa Sorayei: el îi reamintește acesteia după „punerea sub acuzare” a Sorayei că, potrivit obiceiului vechi „dacă un bărbat își acuză soția, ea trebuie să își dovedească nevinovăția, iar dacă un bărbat este acuzat de adulter, soția trebuie să-i dovedească vinovăția”. La mult timp după moartea femeii Manutchehri, mătușa sa avea să relateze unui jurnalist francez aflat în trecere prin sat (rolul reporterului Freidoune Sahebjam fiind jucat de James Patrick Caviezel Jr., cel care l-a interpretat și pe Iisus în „The Passion of the Christ”- 2004, SUA) cum a murit nepoata sa în marginea satului iranian Kuhpayeh, lovită cu pietre de zeci de oameni pentru un presupus adulter. De la lansarea producției în 2008, ca stat „etanș”, Iran nu a confirmat sau infirmat existența Sorayiei, dar a interzis cartea lui Sahebjam, care a stat la baza fimului. În Vest, lumea filmului a rămas de asemenea divizată, mulți critici susținând că femeia a existat doar în best-seller-ul francezului: chiar fiind doar ficțiune, însă, Soraya rămâne importantă pentru că umbra ei a ajutat cinematografia să descrie viață reală, într-un film de excepție.