07/ 2021/ Traian Horia
„Războiul sfârșitului lumii” (1981) este un roman incredibil al lui Mario Vargas Llosa, derulat ca stop-cadru pe scânteia care aprinde grămada de vreascuri și care asistă mai apoi, incendiul până la mistuire finală.
Din punct de vedere istoric, cartea încearcă o reconstituire a evenimentelor tragice din Canudos (Brazilia), la sfârșitul secolului al XIX-lea, folosind mai multe unghiuri- cu periplul spre deșert al unor personaje (un jurnalist miop, o familie de mici afaceriști, o fată orfană, un lider de bandă ș.a.) care vor ajunge să graviteze în proximitatea personajului- cheie: suma existențelor lor va închipui existența în ascensiune și declin a lui Antonio Conselheiro („Sfătuitorul”), lider enigmatic și electrizant, care la un moment dat va începe refacerea unor biserici locale și va fi urmat de grupuri de localnici.
Statul laic republican se mobilizează să reprime o comunitate de „zdrențăroși”, convertiți într-o sectă creștină de un ascet în tunică vineție: o adunare pestriță, de tâlhari la drumul mare, comercianți, călugărițe, mici fermieri, vagabonzi, indieni, cerșetori și prostituate îl urmează pe Cel Ales și înființează un falanster în mijlocul deșertului. Yagunzii sunt feroci prin disobediență, prin îndrăzneală și prin disperarea cu care așteaptă de la Sfătuitor vești divine despre viața lor și a țării sau despre finalul lor: ei clădesc case din pământ, întemeiază familii, cultivă pământul și se bat cu soldații trimiși pentru pacificarea mișcării, între granițele teritoriului decis de Sfătuitor ca „pământ sfânt”, într-un amestec incredibil de culori pe care peruanul Llosa îl combină pe șevaletul său de povești ca un autentic brazilian.
„Războiul sfârșitului lumii” nu este Istorie cât este inspirație, extaz mistic, miros de praf de pușcă și sudoare, un tablou amplu al mecanismului intim ce mobilizează orice război religios- care nu insistă însă pe conducători cât o face pe ultimul recrut. Învinse inițial de yagunzi, forțele federale revin cu întăriri și distrug așezarea cu tunurile, după un asediu sălbatic. Prezentând reprimarea sângeroasă a mișcării yagunzilor, Llosa expune în definiție reprimarea oricărei alte revolte din lume, care este veșnic declanșată de lipsa de comunicare- la intersecția între barbaria aristocrației și bigotismul mulțimilor. Astfel încât, moartea din final a „Sfătuitorului” și a unora dintre adepții săi nu asigurăneapărat o ordine socială, cât o „continuitate” în istoricul revoltelor: este cea de azi care o completează pe cea de ieri și o anunță pe cea de mâine. Prin talentul lui Mario Vargas Llosa, „Războiul sfârșitului lumii” rezumează Istoria ca degenerare înaintea fiecărei regenerări.
Editura Humanitas, Traducere: Mihai Cantuniari
ZIUA CULTURAL 