08/12/2022| ANCA MUȘAT✎
Festivalurile ”Târgul Lăptarilor” și ”Drumul Lemnului” reprezintă tradiții ale câmpulungenilor și sunt organizate în prima duminică din luna octombrie. Dacă întrebi vrun primar local, o să afli că Târgurile au scopuri în promovarea crescătorilor de animale, a procesatorilor de lapte și a meşterilor în prelucrarea lemnului. Pentru omul din stradă, va fi mai simplu: întâlnirea asta, a oamenilor de la munte, are tot ce îi place românului: are hrană, are udătură şi are voie-bună. Îți va fi fiind sete? Şezi şi bea, ai vinul fiert, rachiul şi palinca la îndemână. Ți-o fi oarecum foame? Stai la masă şi crapă, e tochitură moldovenească, e balmoş ardelenesc sau tocănița de hribi.
Lângă umbrarul cu crăpelniță şi butoiaşe, primăria a pus o scenă unde se cântă şi se dansează. Anul acesta, locul ales pentru întâlnire a fost stadionul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde au sosit ca invitate mai multe ansambluri folclorice din zonă, dar şi din Ucraina vecină. Monotonia dulşelui târg moldav se întrerupe brutal aici: în ziua târgului, toată lumea caută ceva, are de dat explicații, îşi laudă marfa, ceartă, alungă, sfădeşte, cere zgomotos sau cedează cu juma’ de gură la un preț mult prea piperat. Într-un colț sunt aliniate şi plimbate „pe covorul roşu” vacile de lapte, în altul sunt căutați la dinți caii, iar îndrăzneții îi încalecă, să-i vadă la coaste. Într-un clişeu drag comentatorilor de fotbal, stadionul devine neîncăpător încă de la primele ore ale dimineții. Lumea stă cuminte la coadă să-şi ia țoiul de țuică, după ce oboseşte să caute aiurită, între chioşcurile din scânduri care îmbie cu găini, hamuri de cai, linguri în lemn, roate de caș, costume populare aduse cu lada de zestre bătrânească, ceaune, buciume, tohoarce, unelte de gospodărie. Orice.
De partea cealaltă a scenei, trei țânci dansează în cerc, asistați de o doamnă severă: la fiecare refren din cântecul tomnatecilor, cercul se sparge şi doamna intervine ca să- l refacă. Suveran peste spectacol, un localnic cu pălăria bearcă pocneşte din degete şi susține ritmul: este neîndoielnic că ştie toate ritmurile locale şi toate cântecele, iar unde se poticneşte improvizează rapid, într-o poziție de echilibru relativ, cu degetele pocnind la mâna dreaptă şi cu sticla de răchie la stânga. Pe băncuțele de lemn, stau pădurari, țărani, gospodine, călugări şi câteva notabilități locale, şi aplaudă cuminte, în pauzele dintre chiuituri. Este o atmosferă generală de veselie temperată spre exuberanță, care îi va ține pe toți laolaltă până când, reveniți la casele lor mai pe seară, îşi vor reaminti de grija zilei de mâine.
În mijlocul viermuielii stă demn şi țeapăn, un jandarm: are un aer nedumerit, de om al legii care tocmai a aflat că, în toată bogăția asta de marfă, nu există la vânzare bulane de milițian. În linie dreaptă, lungimea de la corturile cu mâncare până la scena unde se cântă e ca distanța de la Pământ la Lună: aerul e rarefiat şi vei întâlni o mulțime de obstacole care gravitează pe orbite haotice. Oamenii se mişcă în toate părțile, parcă indecişi dacă următorul pas trebuie pus la stânga sau la dreapta unor traiectorii indecise. Acum cântă un cor bărbătesc, de flăcăi tomnateci, iar mai jos, aşteaptă să intre pe scenă un grup de femei în costume naționale: sunt românce care locuiesc pe teritoriul Ucrainei- gureşe, strânse una în alta, cu dragostea în ochi şi obraji pleznind de roşu.
Un „copchilaş” îmbrăcat în portul popular al zonei care se plimbă pe-acolo, este singurul care apare mai sceptic: fără îndoială, se gândeşte că mai are de crescut câțiva ani buni pentru a purta cuşma uriaşă pe care o are pe frunte: împrumutată probabil de la vreun bunic cu ceafă lată.
ZIUA CULTURAL 