„CIVILIZAȚIA EUROPEANĂ SAU EURO- ATLANTICĂ A CAM „OBOSIT”, S-A „MOLEȘIT”, ȘI-A PIERDUT VIGOAREA. ÎNCĂ DIN SECOLUL TRECUT SE VORBEA DOCUMENTAT DE „APUSUL OCCIDENTULUI””
10/2022| ANCA MUȘAT✎
Reporter: Ați fost profesor de liceu în anii ’70. Care credeți că este diferența fundamentală, dacă ea există, între învățământul liceal din acea perioadă și cel contemporan?
Acad. Ioan Aurel Pop: Diferențe există și acestea sunt , oarecum, asemănătoare cu cele dintre generații. Dar aici este vorba despre mai mult, fiindcă trebuie să comparăm două regimuri politice diferite. Diferența fundamentală este, cred, un entuziasm de viață mare atunci și o dorință de a învăța imensă, tot atunci. Nu aș vrea să se înțeleagă că atunci era mai bine decât acum, dar era cu siguranță altceva.
„Nu aș vrea să se înțeleagă că atunci era mai bine decât acum, dar era cu siguranță altceva”
Regimul ne apăsa, ne nemulțumea și noi voiam să contracarăm cumva această situație. Nu puteam să fim cu toții dizidenți, nici să luptăm cu arma, nici să facem demonstrații pe străzi. Multora ne era frică, ceea ce nu este neapărat de rușine. Și astfel am luat obiceiul de a lupta cu „armele” noastre intelectuale: voiam să fim foarte buni în meseria noastră și să pregătim urmași buni. Nu am fost profesor la un liceu de top, dar absolvisem un liceu de top, iar elevii proveneau în mare parte de la țară. Nu ajungeau la liceu, în general, cu o „zestre” foarte bună din gimnaziu.
„Voiam să fim foarte buni în meseria noastră și să pregătim urmași buni”
Dar, profesori și elevi deopotrivă, ne legam de orice ocazie de fi temeinici, de a face școală serioasă, cu toate chingile și formalitățile impuse de regim. Pentru profesori era proaspătă amintirea perioadei staliniste, cu „internaționalismul proletar”, cu ideea „poporului muncitor unic”, cu limba rusă impusă ca „limbă a frăției universale”, cu lozinci de genul „Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!” etc. Or, acum, de pe la finele anilor ’60, se vorbea, în fine, și despre tradițiile noastre, se studiau din nou Tudor Arghezi și Lucian Blaga, iar „istoria României”, umbrită prin anii ’50 de istoria U.R.S.S., ieșise din ignorare, marginalizare și chiar pierduse mare parte din falsificările rolleriste, o sintagmă de la numele ideologului de tristă amintire Mihail Roller. Chiar dacă tronau încă „orânduirile social-economice” de model materialist-dialectic, ideea „luptei de clasă” era mult mai atenuată, ca și condamnările la adresa „burgheziei” sau înfierările la adresa monarhiei și a dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen. Matematica, fizica, biologia, chimia se făceau la nivelul cel mai înalt. Convingerea majorității profesorilor și elevilor era că fără carte nu se poate reuși în viață. Nu mai trebuie să vă spun cum este astăzi la liceu, în general fiindcă toată lumea știe. Parcă lipsește o scânteie sau o convingere, o dorință de mai bine…
„Matematica, fizica, biologia, chimia se făceau la nivelul cel mai înalt”
Reporter: În România post-decembristă, presa a semnalat excluderea arbitrară din manualele de Istorie sau Literatură a unui număr de personalități. Dacă dvs considerați că este un abuz și dacă Academia Română are instrumentele necesare pentru a combate acest fenomen?
Acad. Ioan Aurel Pop: În unele cazuri a fost categoric vorba despre un abuz. Nu au fost excluse doar personalități, ci și modalități de studiu, de predare-învățare, verificate de secole și dovedite ca eficiente. De exemplu, principiul istorist, sau diacronic, de studiu, dinspre vechi spre nou, sau cel care spune că învățarea se face de la simplu la complicat; sau ideea că memoria este o componentă a inteligenței și că anumite acumulări de cunoștințe și de tehnici trebuie să se producă în mintea elevilor, nu în computere.
„Nu au fost excluse doar personalități, ci și modalități de studiu, de predare-învățare, verificate de secole și dovedite ca eficiente”
Nu s-au mai cultivat nici recapitularea și fixarea așa cum s-ar fi cuvenit. Iar școala fără toate acestea nu mai este școală. Nu poți învăța la istorie mai întâi Revoluția de la 1848 și apoi pe Napoleon Bonaparte și nici pe Ienăchiță Văcărescu și pe Mihai Eminescu la aceeași lecție de română. Sunt lumi diferite și curente cultural- literare diferite, iar ele nu se pot inversa sau suprapune.
„Memoria este o componentă a inteligenței”
Academia are și nu are instrumentele necesare pentru remedierea situației. Vă dau exemplu simplu, din care se poate înțelege aproape totul: Academia are obligația prin lege să stabilească normele ortografice și ortoepice ale limbii române. Acestea, după stabilire, după corectare, ajustare etc. și după legiferare, devin obligatorii. Dar legea aceasta nu are niciun mijloc de constrângere, cât de mic; adică nu prevede nicio sancțiune pentru încălcători. Așa că fiecare entitate, precum edituri, reviste etc., face cum vrea și ce vrea. Unii, și din fericire, nu școlile, scriu cu „â”, alții cu „î”, unii preferă „sînt” în loc de „sunt” etc. Așa este și cu posibilitatea intervenției eficiente a Academiei în conturarea curriculum-ului, așa cum se zice acum. Academia este adesea auzită, dar nu este ascultată.
„Academia Română este adesea auzită, dar nu este ascultată”
Reporter: Comunismul și-a scris propria istorie dar a menținut intactă galeria de conducători militari și politici români oferită studiului. Din ce filon credeți că a pornit această decupare în felii a Istoriei de către așa zisul „progresism”?
Acad. Ioan Aurel Pop: Comunismul nostru a avut mai multe etape, cum știți. Cam între 1948 și 1962-1964, s-a practicat un stalinism feroce, bazat pe „internaționalismul proletar” și „dictatura proletariatului”. Atunci, istoria românilor aproape că nu exista, fiindcă predomina istoria U.R.S.S. și ideea că întreaga lume va deveni comunistă după modelul rusesc. Galeria de conducători militari și politici a reapărut după 1964, după Declarația din aprilie 1964, dar la modul decent, fără tentă de glorificare exagerată, fără xenofobie ori șovinism. După 1980, lucrurile s-au îngroșat, fiindcă Nicolae Ceaușescu voia să fie plasat – și a fost – în fruntea voievozilor, ca „geniu al Carpaților”, ivit din tradiția locală. După 1989, lucrurile s-au reașezat, în general, din acest punct de vedere.
„După 1980, lucrurile s-au îngroșat, fiindcă Nicolae Ceaușescu voia să fie plasat – și a fost – în fruntea voievozilor”
„Progresismul” neomarxist de astăzi înseamnă distrugere și chiar autodistrugere și anarhie. Noi, în România, nu am avut un filon local și care să provină astfel de convingeri, nu am avut o tradiție istorică în acest sens. Decuparea de felii a istoriei s-a făcut anterior prin alte părți, iar „progresiștii” noștri au copiat-o.
Decupând și selectând viața omenească din trecut, ei nu se înscriu decât pe direcția unor totalitarisme și extremisme (din păcate, le-am trăit pe unele și în România secolului al XX-lea) verificate ca primejdioase și odioase. Dar acești „progresiști” nocivi pot să fie contracarați de intelectualitatea educată corect și de o elită responsabilă. Ceea ce, deocamdată, la noi nu se vede și nici întrevede.
„Acești „progresiști” nocivi pot să fie contracarați de intelectualitatea educată corect și de o elită responsabilă”
Reporter: Publicația noastră a semnalat în trecut că nu există în mediul online un Dicționar Explicativ al Limbii Române direct autorizat de Academia Română. Spuneți-ne dacă există un proiect în acest sens la nivelul instituției pe care o conduceți.
Acad. Ioan Aurel Pop: Din câte știu, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, cu circa 70 000 de cuvinte, elaborat de cercetătorii Academiei Române este pe cale să devină utilizabil online în curând.
„Dicționarul Explicativ al Limbii Române elaborat de cercetătorii Academiei Române este pe cale să devină utilizabil online în curând”
Celălalt, Dicționarul Tezaur, cu aproape 200 000 de cuvinte, este mai greu de prelucrat electronic pentru publicul larg, dar se lucrează și la aceasta.
Reporter: Cum comentați apariția și dezvoltarea sub-culturii Cancel Culture?
Acad. Ioan Aurel Pop: Adevărul este că civilizația europeană sau euro-atlantică – civilizația de model european în ansamblu, oriunde s-ar afla – a cam „obosit”, s-a „moleșit”, și-a pierdut consacrata sa vigoare. Încă din secolul trecut, se vorbea documentat despre „apusul Occidentului”, prin Oswald Spengler, despre „sfârșitul istoriei” (Francis Fukuyama) etc. Cancel Culture este unul dintre semnele majore ale acestei crize, apărut pe fondul eșecului globalizării forțate și dirijate.
„Civilizația europeană sau euro-atlantică a cam „obosit”, s-a „moleșit”, și-a pierdut consacrata sa vigoare”
Globalizarea, gândită ca distrugere planificată, cu orice preț, a națiunilor, era dintru început sortită eșecului. De la Friedrich Hegel încoace știm că nu poate exista unitate fără diversitate. Și mai știm că zestrea culturală a omenirii a fost creată în limbi diferite și spații etnice variate. Cultura omenirii, ca să fie vie și perenă, adică să devină cultură generală în mințile și sufletele persoanelor, trebuie să fie asimilată, iar asimilarea se face prin educație. Educația presupune muncă, sacrificii, ambiție, dorință de a învinge ignoranța. Or, mulți copii, adolescenți și tineri – răsfățați de viață, dăruiți cu toate binefacerile materiale, obișnuiți cu minima rezistență – nu mai vor să învețe, adică să se pregătească pentru muncă, pentru viață. Și atunci apelează la lozinci teribiliste și reușesc să-i prostească pe mai toți cei care nu pot asculta o simfonie, care nu pot recepta un sonet, care nu înțeleg shakespeariana piesă „Richard al III-lea”. Pentru a te bucura de toate acestea, este nevoie de anumite eforturi făcute în copilărie și adolescență, de multe exerciții, de multe lecturi, de cunoașterea istoriei.
„Educația presupune muncă, sacrificii, ambiție, dorință de a învinge ignoranța”
S-a spus demult că educația ne face oameni. Prin urmare, lipsa de educație ne aruncă în regnul animal. Ca să nu fiu, însă, așa de radical, catastrofic chiar, vă spun că mai am speranța de revenire la luciditate. O civilizație nu moare așa de ușor cum pot prezice intelectualii rafinați. Până și menționatul Fukuyama a revenit recent cu o nouă carte în care pare mai sceptic în legătură cu globalizarea și susține aspirațiile națiunilor, într-un fel de concert bine orchestrat de propriii lideri ai acestor națiuni.
Reporter: În anii 2000 s-a ajuns că Religia este denunțată ca „obscurantism” de către unele „elite”, așa cum se întâmpla în Evul Mediu sau în socialism. Este aceasta o planificare sau o nevoie firească a unei societăți laicizate prin industrializare?
Acad. Ioan Aurel Pop: Probabil că știți întâmplarea aceea, care este verificată, din câte se știe: un tânăr elegant și educat vede în compartimentul său de tren un distins om mai în vârstă care citea Biblia; îl ia cumva peste picior, spunându-i că trecuse timpul obscurantismului medieval și oferindu-se să-i trimită o serie de cărți de știință, care să-l vindece pe „înapoiat” de învățăturile din cartea aceea „inutilă”; dar trenul oprește, tânărul dă să coboare și primește cartea de vizită a interlocutorului; pe bucata de hârtie scria … Louis Pasteur (chimist francez, n.n.). „Elite” revoltate chiar și contra lui Dumnezeu și a religiei au fost mereu, de-a lungul timpului, chiar și în Egiptul antic, când unul dintre Dumnezei era soarele, cu numele de Ra, iar altul era scarabeul, cu numele de Khepri. Credința religioasă este dincolo de noi și nu se supune dorinței unor revoltați.
„„Elite” revoltate chiar și contra lui Dumnezeu și a religiei au fost mereu”
Atât timp cât omul nu are răspunsuri satisfăcătoare la întrebările sale fundamentale (și nu are, nici nu va avea, fiindcă așa este datul sorții noastre), credințele religioase vor exista. Noi, românii, suntem de multe credințe, dar cei mai mulți suntem creștini de diferite confesiuni. În proporție covârșitoare, suntem ortodocși. Acest lucru este dincolo de voința cuiva. El nu a fost decis prin lege parlamentară și nici prin decret regal ori prezidențial. Ne-am dus viața aceasta, cel puțin de o mie de ani încoace, ca români creștini, iar faptul a intrat în tradiție, în viață, în felul nostru de a fi. De aceea, credința noastră a fost numită „legea românească”.
„Ne-am dus viața aceasta, cel puțin de o mie de ani încoace, ca români creștini”
Se poate ca în viitor să fie altminteri, dar nimeni nu poate să știe asta cu certitudine. Denunțarea religiei vine tot din criza despre care vă vorbeam, din lumea aceasta „obosită” și prea „răsfățată”, dar sper să fie un fenomen trecător. Oricum, distrugerea religiilor este un nonsens și nu are legătură cu laicizarea ori industrializarea. Chiar și cei care clamează contra religiilor au credințele lor.
Reporter: Vă rugăm să transmiteți un mesaj către tinerele generații.
Acad. Ioan Aurel Pop: E dificil! Unii înțelepți spun că cel mai greu lucru pe lume este să te cunoști pe tine însuți și că cel mai ușor ar fi să dai sfaturi, adică, uneori, mesaje, altora. Totuși, ca dascăl a trebuit să dau mereu sfaturi. Nu știu dacă au fost mereu bune. Dar așa este viața, cu bune și cu rele. De aceea, risc și acum. I-aș îndemna pe tineri să nu se piardă cu firea în lumea aceasta care pare rătăcită.
„I-aș îndemna pe tineri să nu se piardă cu firea în lumea aceasta care pare rătăcită”
Iar dacă viața li se pare anostă, rea, grea, plictisitoare etc. să nu recurgă la droguri sau la alt fel de excese periculoase, ci să caute lumi paralele în literatură, muzică, pictură, sculptură, film etc., adică în arte. Prin arte se recreează lumea, se fac alte lumi, dar tot cu oameni și nu neapărat cu humanoizi, cu roboți, cu pokemoni, cu țestoase inteligente. Credința în Dumnezeu devine un far pentru mulți tineri echilibrați și responsabili, chiar și pentru unii căutători de fantastic. Fantasticul este prezent și în basmul românesc și este savuros. Cine mai învață astăzi despre „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, despre „Făt Frumos și lacrimă”, cine mai știe de Petre Ispirescu (povestitor român, n.n.)? Și câtă filozofie de viață se află în basmele românilor!
„Și câtă filozofie de viață se află în basmele românilor!”
Dacă am obișnui copiii nu neapărat cu „Star Trek”, cu „Stăpânul inelelor”, ci cu (ori și cu) „Neghiniță”, cu basmele fraților Grimm, cu vechile tradiții ale popoarelor, evident actualizate, nu ne-am mai izbi de nevroze de la 10 ani și nici nu am mai fi sătui de viață la 15 ani.
„Dacă am obișnui copiii nu neapărat cu „Star Trek”, cu „Stăpânul inelelor”, ci cu „Neghiniță”, cu basmele fraților Grimm, cu vechile tradiții ale popoarelor, evident actualizate, nu ne-am mai izbi de nevroze de la 10 ani și nici nu am mai fi sătui de viață la 15 ani”
I-aș mai îndemna pe tineri să devină părinți cu frecvență și nu fără frecvență pentru copiii lor și să-i învețe că fără carte nu se poate face nimic bun în lumea asta.
„I-aș mai îndemna pe tineri să devină părinți cu frecvență și nu fără frecvență pentru copiii lor”
Mai exact, fără muncă nu se poate obține nimic trainic și bun în viața aceasta, iar alta nu avem aici pe pământ.
ZIUA CULTURAL 