07/ 2022 ANCA MUȘAT
Cenaclul Flacara a fost un fenomen cultural inițiat și condus de poetul Adrian Păunescu, care a produs artă pur-sânge între anii 1973-1985. Cenaclul a fost „ceva” care dacă nu exista, trebuia inventat la Caracal, Sighișoara sau Târgu Neamț: a fost pentru Capitală și pentru provincie, pentru umil și pentru mândru, pentru împărat și pentru proletar. Sloganul inițial era ”Lumină, luptă, libertate!”. Prin creionarea literei L cu palma ridicată cu degetul mare perpendicular pe inelarul îndreptat în sus, celelalte trei strânse în pumn reprezentau simbolul rezistenței tăcute și al speranței în eternele idealuri ale omenirii. Iar spectacolele începeau cu un salut original: ”Te salut, generație în blugi!”. S-a dorit inițial, o replică mioritică pentru mișcarea „flower-power” din Statele Unite, care cânta pacea și eliberarea de constrângerile societății în Statele Unite și în lume: a rezultat după maturizare, un fenomen „în folk și rock” românesc, care are încă mulțimi de aderenți în țară și peste hotare.
Unii spun că lui Păunescu i-a fost ușor să îl creeze, având în vedere că pe-atunci îndeplinea funcția de redactor- șef al revistei „Flacăra”. Cenaclul a debutat cu poezie, care de multe ori era compusă și recitată direct de pe scenă, acompaniată de „chitară rece”. Mai târziu, poezia a fost înlocuită de muzica folk și rock, iar acela a fost contextul în care mulți artiști de prestigiu și-au început cariera pe o scenă, în fața unui public tânăr și generos. În 1978 apare „Radio Cenaclul – valori ale muzicii tinere”, care oferea colaje muzicale pentru adolescenți, dar și ciudate „mesaje” de libertate, chiar dacă se cânta și „Trăiască Ceaușescu”.
Mai apoi, anul 1982 a devenit anul marilor debuturi, care a marcat nașterea unei generații de aur a muzicii folk. În scurt timp, Cenaclul își părăsise menirea propagandistică și devenise un loc unde se putea cânta, dansa și asculta muzică de calitate, fără soacre pe cap, fără multe instrumente, fără limite: o chitară clasică și niște voci magnifice te îndemnau să uiți de orele târzii și de privațiunile de partid și de stat. Se credea că Adrian Păunescu a avut ca scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generații, dar eroare!, s-a obținut una rebelă, cu plete și blugi capitaliști, care în dec. 1989, și-a cerut și libertatea înapoi- cea care fusese confiscată de comunism. O busculadă produsă pe Stadionul din Ploiești, care s-a soldat cu 6 morți și câteva zeci de răniți, a condus- în urmă cu aproape 37 ani, la interzicerea oficială a spectacolelor Cenaclului.
După 1989, artiștii consacrați prin Cenaclul Flacara au căzut în uitare, în fața noilor provocări culturale- autohtone sau de import folkul a cedat teritoriu, indiferent că a fost vorba de manele, hard-rock occidental, muzică pop sau muzică populară. Un număr dintre chitariștii cenaclului au „rezistat” însă foarte bine „pe piață”: Iris, Florian Pittiș, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă sunt doar câteva exemple.
Vor rămâne mereu, în memoria colectivă a tinerilor de toate vârstele, piese care au descris România, deopotrivă tragică, fecundă și iubitoare: „La adio”, „Oameni de zăpadă”, „La o cană cu vin”, „Totuși iubirea”, „Trăiască România”, „Repetabila povară”, „Rugă pentru părinți”.
Bolnav și previzibil trist, atacat pentru relația specială cu familia Ceaușescu, poetul Adrian Păunescu s-a stins în 2010, lăsând în urma sa un gol imens în cultura contemporană. Fiul său, Andrei Păunescu, s-a implicat activ în menținerea activă a Cenaclului Flacăra, chemând la spectacole membri ai „gărzii vechi”– descoperiți de tatăl său, dar și numeroși tineri pasionați de folk.
ZIUA CULTURAL 
Fără a lungi inutil intervenția trebuie spus că, aparținând indubitabil „generației în blugi” de de prin ultimele ei zbateri , Anca Mușat are și ușoare exagerări ce privesc în ansamblu Cenaclul Flacăra . Nu s-au adus niciodată și de către nimeni detalii privind începuturile acestui fenomen ce a îmbrăcat aspecte concret politice acoperite de nevoia de libertate în forma cea mai puțin deranjantă ca exprimare , cea a culturii de mase . Nu putem vorbi , în cazul cenaclului , ca fiind vorba de cele mai grozave acte de cultură ce s-ar fi produs în perioada existenței sale . Incontestabil a fost un fenomen de o așa zisă largă respirație pentru câteva generații , ce a acoperit perioada anilor ’70-’90 a secolului trecut și a creat o formă de manifestare ce a cuprins și a captivat întreaga națiune. La fel , vorbind despre AdrianPăunescu , un personaj cu adevărat fabulos pentru vremurile în discuție și pentru eternitate în cazul creației poetice în sine , nu putem a-l absolvi de argumentul intrinsec lui însuși , acela al proletcultismului de altă factura decât cea anterioara lui și proprie primilor ani din istoria comunistă a națiunii. Acest lucru trebuie spus răspicat și nu pentru a diminua în vreun anume fel anvergura personajului ci tocmai pentru a-i reabilita imaginea ce încă este contestată de nepricepuții și inculții răsăriți cu democrația-n dinți. Știu, am cunoscut îndeaproape fenomenul , am repudiat concomitent cu aprecierea atât valorile cât și aspectele ce depășeau frecvent limite insesizabile majorității. Realitatea și chiar nevoia însă sunt evidente și trebuie minuțios analizate și trebuie prezentate toate aspectele ce au generat și întreținut fenomenul deoarece el , fenomenul „Cenaclul Flacăra” , rămâne alături marelui poet și istoria sa rămâne alăturea de el .
ApreciazăApreciază
F documentat comentariul dvs. Articolul este despre un fenomen care a scăpat despre controlul organelor de partid și de stat. Doar rău voitorii de azi mai pot reduce cenaclul la o propagandă PCR. Păunescu a fost în primul rînd romîn.
ApreciazăApreciază