06/2022| ANCA MUȘAT✎
Nu-ți căuta aventurile prin Ucraina, stai pe-aproape, România încă este primitoare. Mergi cu un rucsac spre Rarău, sau spre Ceahlău. La poalele muntelui o să găsești o cabană unde plătești taxa de intrare.
Este o Rezervație a naturii, plătești ca să-ți rezervi un drept de turist integru: nu faci foc, nu pui gunoaie, nu spargi, nu strigi. Dacă ești turist „de duminică” sau munțoman, asta ar trebui să se cunoască de la primii tăi pași. La munte, sunt importante denumirile: pădurarii se numesc acum „rangeri” și-am auzit un drumeț strigând câinele de la schit cu „good boy”. Vra să zică, dacă este o gheretă cu un „ranger” acolo, cumperi biletul și începi urcușul. Apune soarele dar tu te-ai așternut la drum, numeri frunzele și rostogolești pietre: oriunde întorci capul, e natura în toată măreția și amurgul său.
Urci până la un schit, e un loc de reculegere: te rogi, e mai prielnic să o faci acolo, cu norii-n cap, la 1000 de metri. Mai sus este un alt loc de reflecție, o cabană: nu o evita, ceaiul cu rom și aerul tare pot fi o răsplată aparte. Depozitează undeva secvențele astea (peisajul, micile explozii de lumină, concertul cromatic al păsărilor, raze de soare, trecerea vântului prin metalul verde al frunzișului), le vei lua cu tine la revenirea în orașul insalubru.
La un moment dat, vei trece inevitabil pe lângă o mască de pânză abandonată în marginea potecii: înaintea ta au trecut pe-acolo foști nefericiți care doi ani au fost consemnați la domiciliu de guvern și care încă mai folosesc masca de COVID. Sunt oameni care încă mai aruncă măștile pe jos, în speranța că asta îi va elibera de frică și de senzația prizonieratului social.
ZIUA CULTURAL 